Barna Tanczos despre Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023: „Permite INSTALAREA panourilor fotovoltaice pe cel puţin 80.000 de case”

Publicat: 09/03/2023, 17:06

Aplicaţia pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, destinată persoanelor fizice, ar putea fi deschisă la sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie, a anunţat, joi, la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.

„Atât din perspectiva producerii energiei verzi, cât şi din perspectiva reducerii emisiilor de carbon, programele finanţate de Administraţia Fondului pentru Mediu sunt foarte importante. Au crescut, în general, toate bugetele aferente programelor care vizează reducerea emisiilor de carbon. Vorbim aici de programele care vizează creşterea eficienţei energetice în locuinţe, în administraţia publică, creşterea capacităţii de producere a energiei electrice pentru consum propriu, care se adresează consumatorilor, creşterea bugetelor pentru autoturismele verzi, adică pentru maşinile electrice şi pentru celelalte programe care vizează, de asemenea, crearea unui mediu mai sănătos, mai sustenabil în privinţa sau în perspectiva reducerii emisiilor de carbon. Bugetul aprobat astăzi de Guvern, pentru anul 2023, al Administraţiei Fondului pentru Mediu vizează foarte multe programe. Programul care este cel mai aşteptat acum este cel pentru fotovoltaice pentru cetăţeni. Aici vorbim de un buget, la prima aprobare, de peste două miliarde de lei. Ne aşteptăm ca la rectificarea din vară să putem completa acest buget cu fonduri europene şi fonduri de la AFM, până la cel puţin 3 miliarde de lei. Aceasta este ţinta noastră pentru 2023”, a spus Tanczos.

Bugetul alocat permite instalarea panourilor fotovoltaice pe cel puţin 80.000 de case

Acesta a adăugat că, prin bugetul alocat, se vor putea instala panouri fotovoltaice „pe cel puţin 80.000 de case”.

Conform datelor Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), publicate la finele anului trecut, toate dosarele depuse în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice au fost analizate, iar, în urma şedinţei Comitetului de Avizare din data de 29 decembrie 2022, au fost publicate pe site-ul instituţiei încă 5.445 dosare de finanţare aprobate.

Prin acest program, beneficiarii obţin o finanţare de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei, pentru instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice cu o putere de minimum 3 kW.

„Programul prevede posibilitatea instalării acestor sisteme de panouri fotovoltaice pe cel puţin 80.000 de case, în această primă fază, urmând să completăm bugetul la rectificare. Ne propunem ca înscrierea instalatorilor care pot realiza aceste lucrări în program să înceapă într-un termen de 8-10 zile. În paralel cu înscrierea acestor instalatori în program, deschidem aplicaţia pentru persoanele fizice la sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie, în funcţie de numărul instalatorilor şi în funcţie de derularea acelei prime etape. Aşa cum am spus, bugetul de două miliarde de lei vizează persoanele fizice, dar anul acesta am deschis posibilitatea finanţării şi pentru acele ONG-uri şi unităţi de cult care oferă servicii sociale, acele entităţi care, de exemplu, oferă serviciile sociale în programele naţionale de copii care sunt cazaţi în aceste unităţi locative. Până acum aceste entităţi n-au beneficiat de nicio finanţare. Criza energetică a afectat inclusiv acest sector şi cred că este foarte important ca, în colaborare cu Ministerul Muncii şi cu celelalte ministere, să vizăm şi acele sectoare care n-au fost avute în vedere până acum”, a subliniat demnitarul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal